Despre
Iată că și în acest an, în seara zilei de 19 octombrie 2024, deschidem porțile sinagogilor pentru a împărtăși bogata noastră cultură și frumoasele tradiții evreiești, semn al deschiderii și ospitalității comunității noastre.
Evenimentul își propune să creeze punți de cunoaștere, să celebreze diversitatea și să contribuie la o mai bună înțelegere a tradiției și istoriei poporului evreu dar și la îmbogățirea vieții culturale a orașului..
Proiectul „Noaptea Sinagogilor Deschise” a debutat în anul 2013, iar cea de a doua ediție, ce a avut loc la distanță de câțiva ani, în 2017, a fost inclusă în proiectul „Noaptea Muzeelor”..
„Noaptea Sinagogilor Deschise” este un proiect al Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (FCER-CM), realizat prin Centrul Comunitar Evreiesc București al FCER-CM, cu sprijinul JDC.